La multiplele crize mondiale sau europene din ultima perioadă se adaugă acum și o criză de lenjerie intimă. Recruții norvegieni vor trebui de acum înainte să returneze chiloții, sutienele și șosetele la sfârșitul serviciului militar, deoarece armata norvegiană se confruntă cu probleme de aprovizionare, a anunțat vineri postul public de televiziune NRK, citat de Euronews.
Până de curând, se obișnuia ca recruții demobilizați să părăsească garnizoanele cu lenjeria intimă care le fusese distribuită în timpul serviciului militar. Dar pandemia Covid-19 a complicat serios fluxul de provizii, ceea ce a determinat armata norvegiană să invite anul trecut recruții să predea succesorilor lor cele mai intime articole din dotarea lor.
„Decizia de a refolosi această parte a echipamentului, ne va ajuta să avem mai mult volum în circulație și să creștem capacitatea de livrare a echipamentului. Avem prea puțin în stoc”, a explicat purtătorul de cuvânt al logisticii armatei, Hans Meisingset.
„Lenjeria este spălată, curățată și verificată. Ceea ce distribuim este în stare bună”, a precizat el, pentru liniștea tuturor.