O viperă cu corn într-o pădure din Parcul Național Domogled – Valea Cernei a fost filmată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului în timpul acțiunilor de monitorizare!
Viperele sunt specii veninoase și trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt amenințate, avertizează Romsilva într-o postare pe Facebook. Specialiștii recomandă turiștilor aflați în drumeții în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor.
Vipera cu corn este răspândită în mai multe zone din sudul și sud-estul Europei, inclusiv în câteva zone din România. Este cea mai mare dintre viperele europene, putând ajunge la o lungime de 90 de centimetri. Se distinge printr-un bot ascuțit cu un corn nazal moale și prin dunga de pe spate, formată dintr-o succesiuni de romburi, cu un colorit diferit la masculi și la femele. Se hrănesc cu mamifere mici, șopârle, broaște sau păsări și preferă habitatele stâncoase din zonele montane.
Parcul Național Domogled – Valea Cernei, situat în sud-vestul României, este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Parcul Național Domogled – Valea Cernei adăpostește 9.732,26 hectare de păduri incluse în patrimoniul mondial natural al UNESCO, peste 10% din pădurile valoroase incluse de organizația mondială la nivelul Europei. Parcul Național Domogled-Valea Cernei are o suprafață de peste 60.000 de hectare în județele Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj, întinzându-se peste bazinul Cernei și munții Godeanu, Cernei, Vâlcanului și Mehedinți.