sâmbătă, decembrie 14

Romanul „Bestia” de Carmen Mola, dezbătut în puburile spaniole

Când romanul Bestia publicat de Editura Trei câștiga premiul Planeta în valoare de 1 milion de euro, autoarea, Carmen Mola, era deja un nume celebru în Spania și nu numai.

Trilogia de romane polițiste care o are ca protagonistă pe Elena Blanco se vânduse în sute de mii de exemplare și fusese adaptată pentru televiziune. Carmen Mola era deja o scriitoare populară când „bomba” literară a deceniului a fost detonată la decernarea premiului Planeta: în spatele pseudonimului Carmen Mola se ascundeau trei bărbați, scenariști de televiziune – Agustín Martínez, Jorge Díaz și Antonio Mercero. Pseudonime literare sunt utilizate dintotdeauna, dar decizia celor trei de a folosi un nume feminin a fost dezbătută de toată lumea, de la scriitori, la politicieni și simpli oameni. „Nu ne-am așteptat la o dezbatere publică atât de virulentă”, a spus Antonio Mercero într-un interviu pentru Iberia Plus Magazine. „Timp de câteva săptămâni am fost atacați din toate părțile. Ne tot întrebam ce s-a întâmplat, dar pe de altă parte, a fost cool, pentru că dintr-o dată, intram într-un bar și oamenii vorbeau despre Carmen Mola în loc să discute despre meciurile de fotbal, ca de obicei”, povestește scriitorul spaniol.

Experiment literar unic în Spania, dacă nu și în lume, Díaz, Martínez și Mercero au câștigat celebritatea literară scriind romane la șase mâini.

Citește articolul complet pe Cotidianul.